Si carapacea unei testoase se mai sparge!

    Cu ceva timp in urma eram o persoana distanta, rece si indiferenta. Nu impartaseam nimanui trairile, dorintele si neimplinirile mele.

      Traiam mereu cu o teama nejustificata. Daca voi fi judecata pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce simt, si pentru ceea ce gandesc. Eram mereu prinsa intr-o lume a mea, unde se lupta mereu nevoia de afirmare cu teama de exteriorizare.

       De multe ori am avut de pierdut din cauza incapatinarii mele. Dar cu putin ajutor din partea celor care tineau cu adevarat la mine, am ajuns treptat sa pot comunica deschis indiferent de subiectul discutiei.

     Doar asa am reusit sa realizez ca gresesc, si impreuna cu sfaturile primite de la ceilalti am incercat sa retusez ce era nepotrivit in caracterul meu. Nu spun ca am reusit complet, dar sunt mandra de cat am putut face.

    Mi-am dat seama ca sunt o alta persoana decat acea iluzie pe care le-o creasem tuturor; mi-am dat seama ca am nevoie de iubire, de intelegere, de sfaturi si in mod special de cineva care sa-mi dea peste nas atunci cand calc stramb, ci nu sa-mi intoarca spatele.

      Iar acum la randul meu incerc sa-i conving pe altii cat de benefica este comunicarea, ca si carapacea singuratatii are un termen limita si ca cei care vor sa te ajute nu trebuie ignorati.

      Asa cum mi-a spus cineva, COMUNICAREA DESCHISA E UN SEMN DE MATURIZARE!