Suflet de artist

Un suflet de artist

Cu zambet gol si trist,

Cu lacrima ce-i curge,

Pe obrazu-i si ajunge

De-astampara focul ce zbiara,

Si-mblanzeste acea fiara

Dinauntrul sau si poate

Va uita si va razbate.

Si din glasul ei copilaros

Tresar cuvinte ce le-ntelegi pe dos

Te-ating priviri fulgeratoare

Si te-ntrebi de ce oare...

De ce oare-un chip angelic

Ce-ar putea trai feeric

A ajuns sa spuna des...

Te urasc! nu, te iubesc?

Si carapacea unei testoase se mai sparge!

    Cu ceva timp in urma eram o persoana distanta, rece si indiferenta. Nu impartaseam nimanui trairile, dorintele si neimplinirile mele.

      Traiam mereu cu o teama nejustificata. Daca voi fi judecata pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce simt, si pentru ceea ce gandesc. Eram mereu prinsa intr-o lume a mea, unde se lupta mereu nevoia de afirmare cu teama de exteriorizare.

       De multe ori am avut de pierdut din cauza incapatinarii mele. Dar cu putin ajutor din partea celor care tineau cu adevarat la mine, am ajuns treptat sa pot comunica deschis indiferent de subiectul discutiei.

     Doar asa am reusit sa realizez ca gresesc, si impreuna cu sfaturile primite de la ceilalti am incercat sa retusez ce era nepotrivit in caracterul meu. Nu spun ca am reusit complet, dar sunt mandra de cat am putut face.

    Mi-am dat seama ca sunt o alta persoana decat acea iluzie pe care le-o creasem tuturor; mi-am dat seama ca am nevoie de iubire, de intelegere, de sfaturi si in mod special de cineva care sa-mi dea peste nas atunci cand calc stramb, ci nu sa-mi intoarca spatele.

      Iar acum la randul meu incerc sa-i conving pe altii cat de benefica este comunicarea, ca si carapacea singuratatii are un termen limita si ca cei care vor sa te ajute nu trebuie ignorati.

      Asa cum mi-a spus cineva, COMUNICAREA DESCHISA E UN SEMN DE MATURIZARE!

Chiar daca ....

Dupa rauri de iluzii,

Dupa ore cu mii de lacrimi fierbinti,

Am ajuns cu regret la niste concluzii,

Ca ti-am permis sa ma minti...

Sa-ti bati joc de un suflet stingher,

De un om ce-avea nevoie de iubire,

Asemenea unui boboc de floare ce sta in ger...

De ce oare ti-am permis si m-am atasat de tine?

Fugind ca o naluca dupa un strop de iubire

Ce-apare ca fata morgana-n desert,

Facandu-mi sperante si iubind o-nchipuire

Realizez ca te pot uita, da nu pot sa te iert.

Si-am ajuns sa regret fiecare clipa

In care cerseam atentia ta,

Dar eram o copila si gandeam in pripa,

Vremea va trece si eu te voi uita.

Doar in amintirea mea..

Nebunia clipelor cand te aveam,
Bucuria inimii cand te sarutam,
Sclipirea ochilor cand te vedeam,
Si-mplinirea trupului cand ne iubeam...

Toate-s pierdute in amintirea
Unei povesti cu final mai trist
In care tu m-ai lasat aevea
Si unde eu ma chinui sa exist.

Dar....

E prea tarziu sa dau timpul inapoi,
Si prea devreme sa te uit
Dar as vrea sa fim din nou amandoi,
Sa ma pierd in ochii tai, s-apoi sa te sarut.